Oboarele de animale desființate la Botoșani, caii și vacile se vând acum pe internet – FOTOGALERIE

Farmecul rural care predomina la Botoșani în primul deceniu de după Revoluție cel puțin începe ușor, ușor să se piardă.

Satele botoșănene (și nu doar ele) prezintă acum o imagine a pustiului și a caselor care se pierd în vegetație.

 

Au dispărut oboarele, dispar și animalele

 

Tinerii au ales localitățile urbane sau străinătatea. Bătrânii abandonați în urmă și-au arendat suprafețele agricole și se ocupă cel mult de grădinile de pe lângă case. Animale precum vaca sau calul încep să fie tot mai rare în gospodării.

 

A dispărut astfel și piața de animale sau oborul unde se vindeau bovine, ovine, caprine sau cabaline.

Oboarele la Botoșani au fost închise la momentul în care au apărut primele focare de pestă porcină africană (PPA), la decizia Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA).

 

„După cum bine știți oboarele sunt închise având în vedere evoluția PPA și circulația porcului și a celorlalte animale. Nu prea mai sunt oboare pe Botoșani care să fie funcționale, nici la Săveni nu funcționează, nici la Dorohoi. S-a cam liniștit treaba având în vedere PPA-ul și circulația animalelor destul de controlată în această perioadă, pentru a evita apariția de noi focare”,

Teodor Harabagiu, director executiv DSVSA

 

Este atent monitorizată circulația animalelor care ar putea pleca dintr-o zonă aflată sub restricții către altele din județ, mai ales în privința porcilor. Astfel că: „În oboare acum găsiți saci cu cereale sau alte produse care nu sunt de origine animală și nici animale”, explică în continuare directorul DSVSA.

 

Oboarele au devenit virtuale 

 

Cum nu mai există locuri unde se pot vinde sau cumpăra animalele, proprietarii acestora apelează la site-urile de vânzări online.

Și nu puține sunt anunțurile postate în mediul virtual în care se propun spre vânzare de la animale de companie, vaci sau cai, până la familii de albine.

 

„Posibil, sunt cerințe, bineînțeles că omul de adaptează și el condițiilor de vânzare cât mai ușoară și dacă se poate, de acasă. Dar ce discutăm de bovină sau ovină, cumpărătorii sunt abatoarele care vin și iau cu mașina direct din exploatație, de la proprietar. Iar porcul este limitată circulația acestuia pentru a evita multiplicarea focarelor”,

Teodor Harabagiu, director executiv DSVSA

Pe locul unde a funcționat Oborul din municipiul Botoșani urmează să fie construită o creșă.