„O zi din viaţa lui Robinson Crusoe”, la Teatrul Vasilache

 

Teatrul de păpuşi şi tineret Vasilache, va aduce la scenă deschisă duminică, 11 aprilie 2010 premiera „O zi din viaţa lui Robinson Crusoe”. Piesa este adresată cu precădere publicului tînăr dar şi celui adult, fiind pusă în scenă de Studioul de Teatru pentru Tineret şi vine în completarea nevoilor cu care se confruntă noua generaţie în prezent. În general spectacolele de studio abordează teme dramatice cu o distribuţie mică, de această dată, fiind vorba de patru actori, respectiv Florin Iftode, Marius Rusu, Valentin Ligi şi Mihaela Ştempel. Spectacolul este imaginat de Marius Rogojinschi, cu o scenografie asigurată de Mihai Pastramagiu. Preţul unui bilet este de 5 lei, iar iubitorii de teatru sunt aşteptaţi să păşească pragul instituţiei culturale, duminică de la orele 19:00, pentru un spectacol de excepţie, care potrivit organizatorilor, va încînta cu siguranţă publicul spectator.