O unitate de stat se află în căutare de director: AFLĂ care

 

Concurs pentru ocuparea unei funcţii de director în cadrul unei societăţi aflată în subordinea Primăriei Botoşani. Unitatea care îşi caută şef este societatea Urban Serv care a anunţat prin Consiliul de Administraţie organizarea selecţiei candidaților pentru funcția de director general.

Aspiranţii la această funcţie de conducere vor trebui să îndeplinească o serie de cerinţe cum ar fi: studii superioare, economice, juridice sau tehnice, experiență în management şi în activități de conducere a unei societăți comerciale din sectorul public și/ sau privat precum şi absolvirea unei facultăți cu profil managerial aspect considerat a fi un avantaj. Candidaţii pentru acest concurs vor trebuie să treacă de trei probe iar nota finală va fi dată de media notelor acordate pentru: planul managerial, interviu și proba scrisă care va consta într-un test grilă.
Candidaturile se depun până la data de 23 noiembrie 2012 ora 12:00 la registratura Urban Serv Strada în plic închis și sigilat. Plicul va avea menționat ”Candidatura pentru funcția de Director General al SC Urban Serv SA Botoșani” precum și numele, prenumele și domiciliul candidatului. De asemenea, evaluarea candidaților se va desfășura în data de 26 noiembrie 2012, ora 10:00 în sala de ședințe a societăţii. Afișarea rezultatelor se va face în data de 27 noiembrie 2012 pe site-ul societății. Depunerea contestațiilor se face în data de 28 noiembrie 2012 până la ora 15:00 la registratura Urban Serv. Afișarea rezultatelor finale se va face în data de 29 noiembrie 2012 până la ora 15:00 pe site-ul și la avizierul societății.
CITEŞTE:
 Planuri de director: Toma de la Urban Serv „şi-a intrat în pâine”