O secție de la Spitalul Mavromati și-a mărit personalul  

Mai multe posturi au fost scoase la concurs la Spitalul Județean Mavromati în ultimele luni.

 

Iar odată cu creșterea salariilor din acest domeniu pentru unele posturi concurența este una acerbă.

 

Recent a fost finalizat concursul pentru ocuparea unor posturi de asistent medical debutant respectiv infirmier debutant pe secția ATI (Anestezie și terapie intensivă).

 

În urma concursului organizat toate cele trei posturi au fost ocupate. Pentru cele două posturi de asistent s-au înscris opt persoane, iar la final doar două au fost declarate admise.

 

Concurența a fost mai mare pentru postul de infirmier unde pentru un singur loc s-au înscris șapte candidați.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store