O instituţie şi-a transformat comisarii în „consilieri” – AFLĂ care este

 

Deşi are ca principal obiect de activitatea verificarea şi sancţionarea, acolo unde este cazul, a operatorilor economici, o instituţie din Botoşani păşeşte în noul an cu o serie de modificări privitoare la sarcinile de serviciu ale salariaţilor. Este vorba despre Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor care, în pragul lui 2012 se va concentra mai mult pe activitatea de consiliere şi mai puţin pe cea de control.

Astfel, în urma unei dispoziţii dată de şeful acestei instituţii, comisarii de la Protecţia Consumatorilor, constituiţi în echipaje de câte două persoane vor colinda judeţul în lung şi în larg pentru a discuta cu agenţii economici cărora să le comunice noutăţile legislative. Scopul consilierii este acela de a mai înlătura din deficienţele depistate în rândul acestora şi implicit a sancţiunilor care de cele mai multe ori îi ard la buzunare pe comercianţi. „Nu pot să mă duc la început de an la un agent economic şi să îi trântesc o amendă, nu mi se pare normal aşa ceva, Protecţia Consumatorilor nu este bau bau-ul lor sau nu este o unitate de recuperatori. Prin natura şi prin obiectul nostru de activitate este de a consilia şi de a media nu numai de a sancţiona”, a spus Alexandru Zarug, comisar şef CJPC.
Aşadar, echipajele de comisari au fost împărţiţi pe zone în judeţ şi vor porni zi de zi să îi consilieze pe agenţii economici. „Va fi câte un echipaj care va merge la fiecare agent economic în parte şi va face consiliere. Agentul economic nu trebuie să fie nou, el poate fi unul care este pe piaţă de 20 de ani dar sunt noutăţi legislative în domeniul nostru şi care trebuie aduse la cunoştinţă, cum au fost noutăţile cu ouăle, că se vor opri de la comercializare ouăle cu cifra 3 care sunt în baterie, sau pâinea care trebuie comercializată din 100 în sută de grame”, a mai declarat Alexandru Zarug. În fiecare zi de vineri în schimb, comisarii vor sta la sediu unde vor invita operatorii economici botoşăneni pe discuţii privitoare la normativele în vigoare sau vor media eventuale conflicte iscate între cetăţeni şi comercianţi, ajunse în atenţia instituţiei prin reclamaţii. (G.E.)