O instituţie care plăteşte lefuri de aproape 2 miliarde are în afară de directori un singur specialist şi acela fost director

44 de angajaţi nu sunt suficienţi la o instituţie din Botoşani pentru a încăpea şi nişte specialişti în domeniul de activitate al unităţii. Deşi pare neverosimil, lăsând la o parte directorul şi inginerul şef, respectiva unitate nu are decât un singur specialist, care la rândul său este un… fost director.

 


Specialiştii au plecat, posturile au dispărut

Situaţia se întâlneşte la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Botoşani, unde în afara directorului Mihai Bâlbă şi a inginerului şef Eusebiu Cilibiu, ambii proveniţi din privat, mai lucrează un singur absolvent al Facultăţii de Cadastru şi Geodezie. Este nimeni altul decât fostul director Dumitru Istrati, care acum activează ca inspector. În rest, instituţia are economişti, ingineri cu alte specializări decât profilul principal al instituţiei, jurişti, IT-işti sau persoane cu studii medii.
mihai balba director ocpi botosani  Directorul OCPI Botoşani susţine că principalul motiv pentru care s-a ajuns în actuala situaţie paradoxală îl reprezintă interzicerea angajărilor.
„Cei vechi, cu studii în domeniu, au ieşit la pensie şi atunci s-au eliminat şi posturile din organigramă, nu ni s-a mai dat voie să angajăm alţii în loc”, ne-a declarat Mihai Bâlbă (foto stânga).

Ar trebui angajat personal încă un sfert peste ceea ce există la momentul actual

Potrivit acestuia, pentru a funcţiona la un nivel normal, OCPI Botoşani ar mai avea nevoie de încă 12 angajaţi. Din cauza crizei de specialişti nu a lipsit mult ca instituţia să desfiinţeze Biroul de Cadastru deschis în urmă cu mai mulţi ani la Dorohoi. Pur şi simplu acesta rămăsese fără nici un licenţiat în cadastru şi pentru a funcţiona pe mai departe a fost detaşat un specialist tocmai din Braşov.
Paradoxurile nu se opresc însă aici. OCPI Botoşani are anual încasări de circa un milion de euro anual, însă nu are voie să utilizeze nici un leu, toţi banii fiind viraţi direct bugetului de stat.
„Avem lucrări poate mai multe decât în perioada de boom economic”, a mai spus Mihai Bâlbă.
Exact 178.556 lei a fost în ianuarie 2013 cheltuiala totală a instituţiei cu salarizarea, din care circa 70.000 de lei au reprezentat contribuţii la stat, iar aproape 24.000 de lei norma de hrană a angajaţilor. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Director interimar din Botoşani : A candidat singur şi a ieşit pe 2 

ocpi botosani fara specialisti
CITEŞTE ŞI:
INTERVIU DumitruIstrati : Dl.Luca are studii de predicator, cred că n-are peste 8 clase