O firmă botoșăneană a executat lucrări de milioane de euro la Satu Mare

Consiliul Judeţean Satu Mare a finalizat implementarea unui proiect de 5,6 milioane euro, ce a presupus realizarea unui drum de legătură de 11,5 km între Sanislău (România) şi Ömböly (Ungaria), lucrările fiind realizate de o firmă din județul Botoșani, scrie Ziarul Financiar.

 

În cadrul proiectului au fost realizaţi 10 km de drum pe teritoriul României, respectiv 1,5 km pe teritoriul Ungariei. Proiectul urmăreşte reabilitarea unei vechi legături rutiere ce leagă centrul comunei Sanislău de localitatea Ömböly din Ungaria, unul dintre obiectivele specifice ale proiectului fiind axat pe reducerea gradului de izolare a localităţilor din zonă, în vederea deschiderii unei noi legături rutiere peste graniţă. Legătura va fi funcţională în urma intrării României în spaţiul Schengen, deoarece în cadrul proiectului nu este prevăzut a se realiza un punct de trecere a graniţei.
Valoarea totală a proiectului este de peste 5,6 milioane euro, din care partea Consiliului Judeţean Satu Mare este de aproximativ 4,9 milioan euro. Execuţia lucrărilor de infrastructură a fost realizată de către compania Tehnic Asist din Botoşani.
CITEȘTE:
  Start de lucrări pompos la DJ-ul din Curtești, treabă ioc, de vină-i ploaia – FOTOGALERIE