Șeful asociațiilor de proprietari supărat că e tratat cu dispreț de Țurcanu

Evident că a fost alături de protestatari la pichetarea de joi, 25 septembrie 2014 și președintele Federației Asociațiilor de Proprietari de la Botoșani, Petrică Butnariu care s-a plâns de faptul că acțiunile sale sunt ignorate de conducerea Consiliului Județean.

 

Deși a cerut autorizație pentru aproximativ 200 de persoane, la pichetare s-au strâns efectiv doar 20 din cei chemați și fără nici un ecou pentru autoritățile locale sau județene.
”Dl. președinte al CJ nu a fost prezent nici rândul trecut, nici acum, a încuiat ușa și a plecat și nu este nimeni care să-l reprezinte. I-am dus cu număr de înregistrare acum câteva zile memoriul, problema este că a tratat cu dispreț și atunci și acum și am cerut printr-o adresă oficială ca dl. primar care este legat de serviciul de utilități și dl. prefect care a împiedicat plata cotei comune din bugetul local, să fie analizată de Guvern. Și să fie chemați la Guvern, pentru că nu avem altă soluție”, a spus Petrică Butnariu, președintele FAP Botoșani.
El a mai spus că va transmite la București memoriul privitor la acțiunea de protest, al șaptelea la număr după ce au fost emise către Guvernul României trei adrese pe perioada lui Emil Boc și tot atâtea pentru Victor Ponta. Toate privitoare la plata căldurii pentru spațiile comune de către cetățenii care se încălzesc cu centrale termice. (G.E.)
CITEȘTE:
 ACUM : Protest cu apă și căldură în Piața Revoluției – FOTOGALERIE