O fetiţă de 3 ani şi un băiat de 11 implicaţi în accidente rutiere

 

Doi copii au făcut obiectul unor accidente rutiere petrecute vineri, 13 iulie 2012 în municipiul dar şi în judeţ. Primul s-a petrecut la Botoşani unde, în jurul orei 20:00, S Petrică de 25 de ani în timp ce se afla la volanul unei maşini pe Calea Naţională a surprins şi accidentat uşor o fetiţă de 3 ani.
Aceasta, nefiind supravegheată corespunzător, s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii, în fugă şi la o distanţă de aproximativ 2 metri faţă de marcajul pietonal. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de acesta se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Al doilea eveniment rutier s-a produs cu puţin înainte de ora 19:00 când G. Ionuţ de 14 ani din Truşeşti, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe un drum secundar din localitatea de domiciliu, transportându-l pe cadrul bicicletei şi pe fratele său, G. I. de 11 ani, a pătruns fără să se asigure pe DJ 282, împrejurare în care a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar pe artera prioritară de V. Constantin de 75 ani, din comuna Dîngeni.
În urma producerii accidentului a rezultat rănirea uşoară a minorului G. I., care a fost transportat şi internat la Spitalul de Pediatrie Botoşani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.