Cazurile în care furturile sunt comise ziua în amiaza mare sunt extrem de dese la Botoșani. O femeie însărcinată este deposedată de geantă, o alta pensionară rămâne fără telefonul din buzunar. Hoțul o rupe la fugă, trecătorii se feresc din calea lui. Nimeni nu schițează gestul de a-l opri. Victima rămâne cu lacrimi în ochi și de cele mai multe ori nu merge la poliție. Nu vrea să fie purtată pe drumuri.
În linii mari acesta este scenariul unui furt la Botoșani, când vorbim de lucruri mici. Iar societatea a rămas la stadiul de a privi. Nu mai există acel sentiment civic de a sări în ajutorarea aproapelui. Iar subiectul a fost adus în discuție la comisia de dialog social, cu șefii structurilor care asigură siguranța cetățeanului.
Și asta în condițiile în care și aceste instituții sunt subdimensionate și chiar nu pot face față valului de infracțiuni.
”O mână de oameni, de multe ori chiar nu pot asigura ordinea și liniștea publică. De multe ori, când vorbești cu un ministru își spune că se îndeplinesc toate condițiile și când te duci în teritoriu vezi că nu este benzină suficientă ca să se deplaseze, mai ales pentru cei din mediul rural. Înainte dacă vedeai patrule pe stradă și mergeai liniștit pentru că știai că nu se întâmplă nimic, acum trebuie să te uiți dacă vine o patrulă mobilă” – Vasile Chiru, președinte BNS.
Iar lucrurile vor rămâne probabil așa. Trecătorii vor privi în continuare ce pățesc semenii lor, mai ales de frica unor eventuale riscuri la care s-ar supune.
”Atât timp cât societatea civilă și cetățenii nu sunt solidari cu dv. o să vă fie greu să faceți față. Dacă eu nu mă solidarizez cu victima și să vin în sprijinul ei, niciodată nu o să se întâmple ceva bun. Dacă mă întorc cu spatele…Îmi aduc aminte de un domn de la ATOP care spune: dle eram în Capăt la 1 și am văzut cum unul o buzunărea pe alta. Și am întrebat: dar de ce nu ai intervenit? – Dar ce vrei să iau bătaie? Și încă lucra în Poliție. Atunci ce să mai spunem de un simplu cetățean…” – Vasile Chiru, președinte BNS.
Sindicalistul a mai arătat că de cele mai multe ori sunt trimiși la furat copiii, care din umbră sunt supravegheați de: ”suita mare de malaci care te pocnește de nu te vezi”. Iar dacă sunt în cele din urmă identificați de polițiști, li se aplică o serie de amenzi care rămân nerecuperate pentru că ”hoții de profesie” nu sunt solvabili. (G.E.)