O doctoriță și asistenta ei amenințate cu MOARTEA printr-un mesaj  

Bărbatul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani. 

 

Două cadre medicale din comuna Frătăuții Noi (județul Suceava) au fost amenințate cu moartea printr-un mesaj text de către un localnic nemulțumit, după ce soția acestuia nu ar fi primit o rețetă compensată. Incidentul s-a petrecut pe 6 februarie 2025, la ora 12:31, iar persoanele vătămate au alertat poliția a doua zi.

 

Potrivit anchetatorilor, o asistentă medicală  și medicul de familie P. E., care își desfășoară activitatea în cadrul unui cabinet medical de familie, au depus plângere împotriva lui B. Petru, un localnic din Frătăuții Noi.

 

În urma cercetărilor, la data de 11 februarie, s-a dispus continuarea urmăririi penale împotriva acestuia sub acuzația de amenințare, conform articolului 206, alineatul 1 din Codul Penal. De asemenea, polițiștii le-au informat pe cele două victime despre posibilitatea solicitării unui ordin de protecție provizoriu, însă acestea au refuzat.

 

Audiat în calitate de suspect, B. Petru a recunoscut fapta și a explicat că a acționat „la nervi”, supărat că soția sa nu a primit o rețetă compensată. Totodată, el a cooperat cu anchetatorii.

 

Pe 11 februarie, polițiștii au decis reținerea acestuia pentru 24 de ore, iar ulterior, suspectul a fost escortat și dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani. Ancheta este în desfășurare, scrie obiectivdesuceava.ro 

 

(foto - digi24.ro)