O altă fată abandonată la naștere își caută familia din Botoșani – UNDE să se adreseze

După Costel Manolache, băiatul de 25 de ani care vrea să-și cunoască mama biologică, o altă tânără, care a avut aproximativ aceeași soartă, a anunțat că își caută familia biologică.

 

Lidia Sandruc s-a născut pe data de 3 august 1991 și a fost adoptat în Canada, trei ani mai târziu. Ea își caută frații și părinții, respectiv Vasile și Eugenia Sandruc.

 

Acești tineri au apelat la rețelele de socializare însă reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) susțin că ar trebui să urmeze și calea legală, interinstituțională.

 

”Așteptăm solicitările dlor și o să acționăm conform procedurilor legale. Aceste solicitări le vom transmite către Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopții din cadrul Ministerului Muncii”,


Dan Șlincu, director executiv DGASPC

 

De altfel, în ultima perioadă astfel de demersuri sunt tot mai numeroase și constituie subiect de discuție între specialiștii din domeniu.


”Discutam și acum în comisia de protecție a copilului despre faptul că pe rețele de socializare apar tot soiul de demersuri de la persoane care își caută părinții dar care de fapt nu se adresează instituțiilor care se ocupă de lucruri de genul acesta”,


Dan Șlincu, director executiv DGASPC

 

Tinerii născuți la Botoșani s-au adresat paginii de Facebook "The Never Forgotten Romanian Children - Copiii niciodată uitați ai României”.

 

Aceasta a fost infiinţată pe 24 Ianuarie 2015 de către Ileana Cunniffe Baiescu, o româncă din judeţul Buzău, stabilită în Irlanda din 1996. Această pagină a fost creată cu speranţa de a-şi îndeplini un vis important: găsirea fratelui Marin Constantin Victor dat în adopţie internaţională. După mai mulţi ani de căutări și fără nici un rezultat, Ileana a avut ideea să transfere căutările pe reţelele de socializare. Așa spera să-și găsească fratele prin conectarea cu cât mai mulți tineri adoptati din România în  diferite ţări ale lumii.

 

Cu puţin efort a descoperit existența multor pagini, grupuri şi profile ale acestor tineri adoptaţi. Între ei subiectul principal de discuție era căutarea familiilor lor biologice.


Așa a început fenomenul prin care Ileana a fost solicitată să-i ajute pe cei care doreau să ia legătura cu cei de acasa. Fiecare venea cu povestea lui de viaţă, cu visurile pentru care se lupta, cu întrebările la care căuta răspunsuri, cu toate curiozităţile pentru a afla mai multe despre familiile lor. Foarte repede vestea a circulat și astfel pagina, Copii niciodată uitaţi ai României, a ajuns să fie o punte de legătură între tinerii adoptaţi și familiile din ţară. Pagina a devenit una dintre cele mai cunoscute şi solicitate de acești tineri dar şi de familiile si rudele copiilor adoptați aflaţi în căutarea lor.

 

În aproape doi ani de activitate au fost înregistrate aici peste 500 de cereri de căutări de familie din partea tinerilor, dintre care 150 de familii din România care sunt în căutarea copiilor dați spre adoptie.