O adolescentă de 16 ani, amenințări că-și taie venele cu o lamă în Parcul Tineretului

S-a întâmplat tot sâmbătă seara, aproape de ora 23:00 în apropierea blocului din Parcul Tineretului unde s-a produs explozia produsă de un botoșănean sinucigaș.

 

Fata, pe care o chema se pare Mădălina și era din Trușești, venise la niște prieteni și a fost martora celor petrecute în jurul orei 18:00. Plecase de acasă din cauza unor certuri cu părinții însă în cursul zilei nu a dat semne că ar avea ceva pe suflet. Seara însă a luat o lamă în mână și a început să-i amenințe pe toți cei aflați în jurul ei că se sinucide. Polițiștii care încă se aflau în zonă pentru explozia care a avut loc au chemat ambulanța. Odată ajunși acolo, medicii au reușit să o determine pe fată să renunțe la lamă și au preluat-o pentru a o duce la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Mavromati. Nu reușise decât să se zgârie foarte puțin la o mână. (Ș.V.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:45411:OPT oameni băgați în spital de explozia din Parcul Tineretului : polițiști, copii, adulți ]]