Nuntă de povești pentru fiica fostului șef al Poliției Rutiere, soțul este un tânăr afacerist, naș un fost deputat – GALERIE FOTO & VIDEO

Având în vedere criza sanitară care a avut un impact asupra lumii din toate punctele de vedere, și nunțile au fost trecute pe stand-by. Așa se face, că fiica lui Dumitru Zmău, fostul șef al Poliției Rutiere și-a organizat nunta la un an de zile distanță de cununia civilă.

 

Ceremonialul religios în care cei doi uniți și în fața lui Dumnezeu a avut loc la Biserica "Sfânta Parascheva" de pe Pietonalul Unirii. Acolo au ajuns Ioana și Răzvan Barabaș, soțul ei, împreună cu nașii, Alexandru Rotaru, fost deputat PSD de Neamț, cu soția sa.

 

Alături de tânărul cuplu au fost o sumedenie de persoane, prieteni veniți de prin țară, impresari din forbal, artiști, foste cadre MAI, și bineînțeles persoane din mediul de afaceri, având în vedere că atât Răzvan Barabaș cât și nașul său au propriile business-uri.

 

Petrecerea a fost programată pentru ora 16:00 la Mariage D’or la Zăicești, fiind vorba despre o nuntă de zi.

 

„Suntem 200 – 250 de persoane, este și această pandemie și avem rezerve, este o stare de alertă la nivelul țării. Sperăm ca bunul Dumnezeu să ne ajute și să fie bine. Tăiem și moțul acuși, trebuie să ajungă și nașii de botez. Sunt un tată socru fericit, acum se încheie cu nunțile copiilor, nu mai am copii”,

Dumitru Zmău, socrul mic

 

La Biserică a ajuns și Daniela Șfaițer, soția lui Cornel Șfaițer, părinții spirituali pentru  Dumitru Zmău și partenera sa de viață.

 

Petrecerea va fi întreținută de o formație artistică din București dar vor fi și invitați speciali precum Gheorghe Turda (care a fost prezent și la ceremonialul religios), Mioara Velicu sau Cozmiță Lascarache.

 

Mireasa a purtat o rochie creată de Dana Săvuică.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store