Nu tot ce-a mărturisit infirmiera în lacrimi, ajunge la șefi: Era un mare scandal că asistentele voiau ture!

„Ne-au transformat în animale, în preșuri de șters picioarele, ne-au dezumanizat! Nu există dialog între asistenta-șef și personal. Dacă merg să semnalizez ceva, nu știe să vorbească, urlă, țipă, din «animale», din «putori», nu ne scoate!” – este declarația unei infirmiere de la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean din Botoșani. Femeia s-a înecat în lacrimi când și-a spus oful în fața șefilor de la județ, iar la o zi distanță, și conducerea unității spitalicești s-a autosesizat.

 

Managerul Spitalului „Mavromati” spune că este la curent cu doleanțele infirmierelor de pe Secția de Pediatrie. De altfel, dincolo de plângerile pe care una dintre ele le-a făcut în fața prefectului de județ și a președintelui de Consiliu Județean, șeful spitalului a punctat și alte probleme existente, despre care spun că ar fi „neadevăruri”.


„Eu atât știu, că în septembrie, când am venit eu aici, la Spitalul Mavromati, la Pediatrie era un mare scandal că asistentele voiau ture, să facă 16 ore de serviciu. Această asistentă se plângea că face 12 ore, apoi iar opt, nu mai înțeleg nimic. Voi verifica situația și graficele. Vreau să scot în evidență că se spun niște neadevăruri. Graficele pentru ture, nu gărzi, cum spunea infirmiera, infirmiera nu face gărzi, medicii fac gărzi, se întocmesc de către asistentele șefe, se vizează de către șefii de secție, nu le face Aivăncesei” (n.r. Stelian Aivăncesei, șeful Serviciului Resurse Umane din cadrul Spitalului Județean Botoșani. O parte dintre sindicaliștii de la Sanitas care au protestat ieri, 31 martie, l-au acuzat pe acesta de proastă organizare).


Corneliu Mihai a atins astfel un alt subiect pe care infirmiera l-a atins tot în cadrul discuțiile purtate cu șeful de la județ. În ceea ce privește însă tratamentul imoral la care asistenta-șefă a Secției de Pediatrie le supune, managerul de la „Mavromati” a spus că „analizez situația, chiar ieri am discutat, după ce am citit în presă, voi ajunge la Comisia de Disciplină dacă a greșit cineva”.


(C.B.)


Vezi aici doleanțele femeii:

 

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:40372:Durerea până la lacrimi a unei infirmiere: Ne-au transformat în preșuri de șters picioarele! - VIDEO ]]