Nu au mai ajuns la Botoșani: „Ajutoare umanitare” întoarse din drum de comisarii de mediu – FOTOGALERIE

Șapte transporturi cu deșeuri au fost întoarse din drum de comisarii Gărzii Naționale de Mediu

 

În ultima săptămână, în punctele de trecere a frontierei Borș II și PTF Nădlac II, comisarii Gărzii Naționale de Mediu - comisariatele județene Bihor și Arad, nu au permis intrarea în țară a 7 transporturi.

 

La Bihor, au fost respinse 6 auto-trenuri cu aproximativ 64 tone de „ajutoare umanitare” (textile si mobilier second hand, jucării, etc.).

 

Transporturile erau din Olanda, Germania, Suedia, iar destinatari erau județele Harghita, Botoșani, Suceava, Cluj, Hunedoara și Neamț.

 

La Arad a fost respins un transport cu aproximativ 20 de tone de paleți cu polistiren și plastic topit, ce proveneau din Olanda, iar destinatar era județul Dâmbovița.