Noua speranță a poeziei la Botoșani: E plină lumea de copii mari - FOTOGALERIE

În cadrul galei organizată cu prilejul Zilelor Eminescu a fost acordat și premiul de debut. Pentru acest premiu au trimis volume 19 poeți. Iar într-un final a fost declarată câștigătoare Mina Decu.

 

Aceasta a primit 3.500 de lei pentru volumul de debut, „Desprinderi”. Premiul i-a fost acordat de către președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți. 

Mina Decu le-a recitat tuturor celor prezenți o poezie din volumul său.

 

Redăm mai jos poemul:

 

„E plină lumea de copii mari mamă
nu te uita aşa
tu i-ai făcut pe toți
le-ai tricotat mințile în aşa fel încât să le intre la apă
le-ai spus când dormeau să se ferească de îmbrățişări
să nu sărute decât pe furiş şi din vârful buzelor
le-ai mai spus să râdă de orice oricât oricând
şi cât pot ei de tare
măcar ai făcut şi tu ceva bun pe lumea asta mamă
dar ştiu eu bine
că după fiecare porție sănătoasă de râs
îi închideai pe rând
în câte o cameră albă şi foarte luminoasă
îi puneai într-un colț
şi le spuneai
să-şi îndese fața până le încape în unghiul ascuțit
până le ieșeau ochii din cap
le prindeai un braț
îl răsuceai la spate şi apăsai până trosnea
lasă mâna moale ziceai
te mângâiai cu palma brațului răsucit pe obraz
îi sărutai duios vârful degetelor şi nu muşcai
niciodată n-ai muşcat mamă
doar le ziceai să se-mpingă mai mult în perete
şi data viitoare să râdă mai tare”

 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store