Poetul care a luat 35.000 de lei la Botoșani în numele lui Eminescu: Nu am prea vrut să vin aici / Aveam costum, pantofi noi, nu a fost să fie... - VIDEO

După ce anul trecut, la Gala de decernare a Premiului Național de Poezie, s-au recitat versuri obscene, iscându-se un scandal național, în 2019 laureatul a povestit mai bine de șapte minute de ce nu a venit la eveniment îmbrăcat în costum.

 

„Nu am prea vrut să vin aici”

 

Liviu Ioan Stoiciu este câștigătorul Premiului Național de Poezie, Opera Omnia, ediția cu numărul 28. Poetul a adresat câteva cuvinte tuturor celor prezenți la marele eveniment, recunoscând faptul că el de fapt nu dorea să vină la Botoșani.

 

„Mie îmi e rușine că sunt poet, prefer un cuvânt mai larg – scriitor, rușinea aceea subțire... Mi-am imaginat că poate dă Dumnezeu într-o zi să câștig acest premiu, cel mai important premiu pentru poezie și nu mă vedeam altfel decât în costum. Ca un făcut, eu sunt și foarte reactiv în mine, îmi fac rău singur. Nu am prea vrut să vin aici ieri. Și culmea, la ora 4 dimineața, ieri, am avut o criză de bilă de credeam că mor. O fi fost acesta semnul că s-a schimbat ceva aici, la Botoșani”,

Liviu Ioan Stoiciu, poet

 

 

„Am venit ca nebunul”

 

Și a povestit totuși cum a fost trezit din somn pentru a veni de urgență la Botoșani. Și mai cu seamă a dorit să explice de ce nu a venit totuși îmbrăcat la costum, așa cum se cuvine la un asemenea eveniment. Ce-i drept, puțini poeți au venit la costum la Botoșani atunci când li s-au oferit vreun premiu din banii publici.

 

„Am primit telefon dimineață la ora 8: 30 - 9:00, înjurând în gând că mă trezește la 8:30. Am răspuns la telefon, era Gellu Dorian: «Vino, urcă-te în mașină...» Nu am găsit costumul despre care vă vorbesc pentru că întâmplarea face că am într-adevăr un costum cu care mă vor îngropa probabil (râsete în sală). Domiciliul îl am în București, dar stau în Brașov. E preferința soției. Și aveam costumul la București (din nou râsete în sală). Am ratat și voiam să îmi cer scuze. Aveam costum, pantofi noi, nu a fost să fie... ( aplauze în sală)”,

 Liviu Ioan Stoiciu, poet

 

Și a continuat:

 

„Am plecat la ora 10: 15, habar nu aveam. Nici nu aveam bagaje, nimic, soția înnebunită: cu ce se îmbracă? Că asta era problema... Nu am apucat să iau tot ce îmi trebuia. Când am luat-o de la Brașov spre Târgul Secuiesc nu îmi venea să cred, viscol. Măi, eu nu trebuie să ajung acolo, mă oprește mama natură. Nu vedeam drumul, erau urme de mașini. După Târgu Secuiesc, slavă Domnului, totul a fost OK. Vă mulțumeesc, am venit ca nebunul cum se zice. Despre acest premiu, da, nu merit, dar mă bucur”,

Liviu Ioan Stoiciu, poet

 

Și-a cerut iertare de la Eminescu

 

Drept urmare, poetul născut în județul Neamț i-a mulțumit juriului că l-a ales. De altfel, a și recunoscut că toată viața a fost criticat, însă iată că a izbutit.

 

„Toată viața m-am considerat un outsider, așa am văzut eu că sunt cuprins, am avut critici, am care mă contestă, cu jumătate de gură sau cu gura plină, dar mă rog... motiv să rămân la aceeași impresie: Că sunt un outsider chiar dacă iată, primesc marele premiu absolut extraordinar la Botoșani. Credeți-mă, sunt copleșit. Nu am cuvinte, sunt convins că prietenilor mei, nominalizații și toți ceilalți din cealaltă listă, le va veni rândul la fiecare. Dacă mie a putut să-mi vină rândul, pot să pun pariu că le vine rândul la fiecare. Îi iubesc foarte mult, sunt mult mai buni decât mine și îmi scot pălăria, probabil s-a ținut cont că sunt și mai în vârstă ( Râsete în sală)”,

Liviu Ioan Stoiciu, poet

 

Și bineînțeles, noul câștigător a amintit despre rolul poetului nepereche:

 

Premiantul i-a mulțumit inclusiv lui... Mihai Eminescu, de la care și-a cerut iertare că nu merită distincția, arătând totuși că... ”se mai întâmplă”, moment în care din sală i s-a dat replica: ”dar mă bucur”!

 

35.000

 

de lei primeşte câştigătorul, bani alocaţi de Consiliul Local Botoşani.

 

 

DESCARCă APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store