NOAPTEA TRECUTĂ: Casă distrusă de flăcări, pompierii au intervenit de urgență

Casa unei femei din localitatea Vatra, comuna Hudești, a fost distrusă în urma unui incendiu produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. 

 

Alarma a fost dată chiar de către proprietară, care a observat fumul dens ieșind din podul locuinței.

 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de intervenție, dar și membrii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Darabani și Hudești.

 

Aceștia au constatat că ardea generalizat podul locuinței și o magazie din lemn, reușind să limiteze extinderea flăcărilor la vecinătăți. 

 

Incendiul a fost stins după aproape două ore. Nimeni nu a fost rănit în incendiu.

 

Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii recomandă să:

  • efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice!
  • nu folosiţi instalaţii electrice improvizate! 
  • verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate.
  • nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. 
  • instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului.
  • amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede.