Un proiect impresionant a fost realizat de mai mulţi tineri de la Botoşani.
În anul 2011 tinerii botoșăneni au obținut locul III la ” Salonul Naţional de Creaţie şi Inventică pentru Tineret ”- București-ROMEXPO, salon cu participare inclusiv la nivel universitar, cu proiectul ”Sistem inteligent de securizare a locuinței”. Sistemul funcționa cu ajutorul unei raze laser ce înconjura locuința în exterior, iar atunci cand raza era întrerupta un timp programabil era apelat telefonul proprietarului oriunde ar fi fost acesta. În acel moment pe piață nu exista un sistem asemănător.
După 7 ani, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani- Centrul de Tineret în parteneriat cu Palatul Copiilor Botoșani – Cercul de Fizică Aplicată, au finalizat proiectul “ Sistem Autonom de Supraveghere şi Securitate pentru suprafețe mari”.
Proiectul a avut ca scop crearea unor abilități de execuție, dezvoltarea deprinderilor de a realiza aplicații utile în perspectiva pregătirii profesionale ulterioare, fiind dobândite cunoștiințe de specialitate și împărtășită experiența dobândită în domeniul securității. Au participat tineri din diferite unități școlare, dar și studenți, foști elevi din grupele de performanță, cu experiență în domeniu, pasionați de automatizări, electronică și sisteme de securitate.
Coordonatorul proiectului a fost profesorul Luisian Grigore, iar partea de realizare practică a fost condusă de elevul Murăraşu Sabin Ionel din echipa de performanță a cercului de Fizică Aplicată, elev la Colegiul Tehnic "Gheorghe Asachi" Botoşani.
Proiectul este aplicat în securizarea suprafețelor exterioare mari, plantații agricole, curți, depozite etc. Acestea, dacă sunt lipsite de surse de energie, sunt dificil de securizat. Sistemele existente pe piață, pentru exterior, sunt pentru suprafete mici, (10..12 m/senzor) și au un grad mare de alarmare falsă.
Pe piață nu exista un sistem autonom pentru securizarea suprafetelor exterioare, fapt ce a fost o provocare pentru realizarea unui prototip funcțional și care ar putea fi vandabil.Sistemul se alimentează de la panouri solare, suficiente pentru a putea alimenta toate dispozitivele. Pot fi plantate 4 puncte de control ce transmit impulsuri in IR, receptive de la distanța de 250m.( 62500 m2) în condiții extreme(ceață), dar poate ajunge și la peste 700 m. Aceste puncte sunt securizate cu senzori și camere video. Astfel, dacă un intrus intră în perimetrul protejat sau se apropie de sistemele montate, atunci se declansează alarma, luminând zona, notificând telefonic prin două sisteme GSM, proprietarul sau firma de pază. Aceștia pot verifica pe telefon sau calculator, accesând camerele video și înregistrările și pot transmite la sistem mesaje verbale înregistrate sau live. Sistemul a fost instalat și probat în Agafton, într-o zonă unde nu se există posibilitatea de a asigura paza în alt mod.
Materialele pentru realizarea proiectului au fost suportate în mare parte de către MTS, prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Botoşani.