Nervi la Prefectură cu Ecaterina Niculăeş

 

Alături de subprefectul Daniel Moruzi, a promovat examenul pentru participarea la cursurile INA şi directorul cancelariei prefectului, Ecaterina Niculăeş. Şi dacă Moruzi a furnizat informaţii despre plata taxei de formare profesională, în schimb, Ecaterina Niculăeş a făcut o mică criză de nervi cînd a fost întrebată de acest aspect. Şefa cancelariei prefectului a luat întrebarea reporterului de la Botoşăneanul.ro ca pe un afront personal adus chiar de colegul din instituţie, subprefectul Moruzi. „Altă dată cînd vrei declaraţii de la mine să vorbească în numele meu Dan (n.r. Daniel Moruzi). Că dacă plătesc din salariul meu taxa, e treaba mea şi am timp să o plătesc cînd vreau”, a izbucnit Ecaterina Niculăeş. Şi asta în condiţiile în care întrebarea reporterului era una firească în contextul în care un material precedent referitor la participarea sa la cursurile INA a fost publicat pe pagina web Botoşăneanul.ro şi care nu avea absolut nici o legătură cu declaraţiile făcute de Daniel Moruzi.

Ecaterina Niculăeş nu este la prima ieşire de acest gen, după ce, la venirea premierului Emil Boc la Botoşani, ea a declarat presei că, este posibil ca prim ministrul să nu poată veni la Botoşani întrucît ar folosi un elicopter mult prea mare ca să aibă şi un loc unde să aterizeze în municipiu. Şi asta din nou, în condiţiile în care, pe site-ul oficial al Guvernului era deja anunţată sosirea premierului, iar ofiţerii SPP luau deja măsuri pentru siguranţa acestuia.