Nemulțumiri în legătură cu salariile la o instituție din Botoșani.
Angajații de la Casa Corpului Didactic de la Botoșani și din întreaga țară nu au beneficiat de mărirea salarială de la 1 martie 2018 fiind extrem de nemulțumiți.
Paula Nacu, președintele Sindicatului Învățământului Preuniversitar a declarat că s-a făcut o adresă la ministrul Educației cu privire la acest lucru.
„O problemă care a mai apărut a fost salarizarea personalului din Casa Corpului Didactic. Personalul angajat la Casa Corpului Didactic sunt profesori care în mod normal ar trebui să treacă la salarizare cu 20% în plus de la 1 martie 2018. Ceea ce nu s-a întâmplat, cei angajați în Casele Corpului Didactic nu au primit niciun fel de mărire, deși ordonanțele care avizează aplicarea legii 153 prevăd aceste lucruri. Inclusiv instrucțiunile primite de la minister către inspectorate prevăd creșterea salariilor celor angajați la Casa Corpului Didactic. Sunt întâlniri la minister pentru că sunt foarte multe probleme”,
a declarat Iuliana Nacu, președinte SIP
Probleme cu mărirea salariilor sunt și la asistenții sociali care nu se mai regăsesc ca personal didactic auxiliar, la documentariști, iar pentru toate acestea s-a solicitat o întâlnire în regim de urgență la ministerul Educației.