Nemulțumiri după ce DGASPC Suceava a decis ca Maria, fetița maltratată de ”părinți”, să fie trimisă la Botoșani: Nimeni nu mi-a explicat clar

Atât diriginta copilei, cât și mama unei prietene au încercat să o ia în plasament, dar au fost refuzate.

 

Fata de 12 ani a fost preluată de DGASPC la sfârșitul lunii trecute de la o familie din Burdujeni, după ce vecinii au sesizat Poliția că micuța este bătută și înfometată.

 

Reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului vor să rezolve situația Mariei, copila aflată în plasament la o familie din Burdujeni și maltratată ani la rând, trimițând-o înapoi în județul Botoșani, unde are adresa de domiciliu, mama sa naturală.

 

”Am făcut o solicitare către DGASPC Botoșani pentru a o trimite la un centru din județul Botoșani. Acolo este adresa de domiciliu a mamei naturale. Acum este tot în centrul de primire urgențe”,

Margareta Isăilă, director adjunct în cadrul DGASPC Suceava.

 

Această decizie, scrie obiectivdesuceava.ro, o nemulțumește foarte mult pe diriginta Mariei, deoarece consideră că instituția încearcă în acest fel să se spele pe mâini de orice răspundere, ba mai mult nu țin cont de dorința fetei care vrea să-și continue studiile la școala unde și-a făcut prieteni și a găsit în dirigintă un real sprijin.

 

”Am făcut o solicitare de a o lua pe Maria în plasament, dar mi s-a spus că nu pot deoarece soțul meu lucrează în străinătate și sunt singură. A mai făcut cerere și mama prietenei Mariei, dar a fost refuzată din același motiv, că este mamă singură. Am discutat cu managera de caz și am întrebat de ce vor să o trimită, dar nimeni nu mi-a explicat clar”,

profesoara Adriana Huianu, diriginta Mariei.

 

 

Viață de coșmar

 

Fetița a fost luată din apartamentul din Burdujeni, Suceava, la sfârșitul lunii trecute, unde era în plasament, în grija unei familii ce locuia cu chirie acolo. Copila le-a spus asistenților sociali de la DGASPC că este de acord să plece cu ei pentru că s-a săturat de bătăi dar dacă va descuia ușa, ”părinții ei” vor ști, având instalat un sistem de monitorizare la ușă iar ei îi este frică. A deschis în final ușa iar imaginea copilei i-a șocat pe toți cei prezenți. O fetiță micuță de statură, slăbuță și aproape fără un centimetru pătrat de piele fără vânătăi.

 

A povestit că a fost bătută pentru că a refuzat să mănânce o bucată de cârnaț stricat și a avut curajul să ceară altceva de mâncare. Fetița a mai povestit că ambii soți o bat, iar cu o săptămână în urmă fusese bătută crunt pentru că nu știa unghiurile la matematică.

 

După ce oamenii legii au ajuns la fața locului, nu a durat foarte mult timp și au venit și cei doi care o aveau în grijă pe fetiță. Vecinii au povestit că bărbatul a coborât din mașină cu o bâtă și a vrut să-i ia la bătaie pe vecinii care au sesizat autoritățile, dar când a văzut polițiștii, i-a mai pierit curajul.

 

Fetița mai are, într-un centru din Botoșani, un frate de care a fost despărțită și pe care nu l-a mai văzut de mulți ani.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store