Vești de la Județ cu drumul de mare viteză Botoșani - Suceava

Cel mai important proiect de infrastructură rutieră pentru județul Botoșani avansează într-un ritm accelerat! 

 

Documentația tehnică realizată de firma Consitrans a fost aprobată în prima etapă a Analizei Multicriteriale (AMC). În urma analizei celor trei variante de traseu, au fost selectate două, urmând ca în etapa a doua a AMC să fie stabilită varianta finală a drumului de mare viteză Botoșani – Suceava, care va conecta municipiul Botoșani la Autostrada „Moldovei” (A7).

 

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani

„Prin realizarea AMC1, am făcut un pas important pentru construirea Drumului Expres Botoșani – Suceava. Ambele variante de traseu includ nodul de descărcare de la Huțani, esențial atât pentru succesul proiectului, cât și pentru oportunitățile de dezvoltare ale județului nostru. Am solicitat în mod expres acest nod de descărcare pentru a maximiza potențialul de dezvoltare al zonei. La Bucecea se dezvoltă un parc industrial, iar prin DJ291 se va colecta traficul dinspre Dorohoi și cele două puncte vamale: Siret și Racovăț. Astfel, Huțani devine un punct strategic pentru județul nostru”

 

În perioada următoare, proiectul va fi supus analizei CTE al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). În paralel, proiectanții vor pregăti documentația pentru AMC2, care va stabili varianta finală de traseu și se vor realiza foraje în teren. 

 

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani

„Dorim să lăsăm acest proiect într-o fază avansată, astfel încât administrația viitoare să nu poată renunța la el. Credem cu tărie că acest proiect este «pașaportul nostru pentru dezvoltare», nu un proiect fantezist, așa cum a declarat președintele ales al Consiliului Județean Botoșani”

 

Drumul de mare viteză Botoșani – Suceava va fi o construcție nouă, care va porni din apropierea Aeroportului Salcea, de pe A7, și va ocoli localitățile Dumbrăveni – Huțani – Vlădeni – Baisa, până în zona Mănăstirea Doamnei, unde va conecta cu viitoarea centură a municipiului Botoșani. Aceasta va reduce la 20 de kilometri distanța dintre Salcea (Autostrada A7) și viitoarea centură a municipiului Botoșani. Va avea câte două benzi pe sens, va permite o viteză de deplasare de 120 de km/h, iar sensurile de mers vor fi delimitate prin separatoare.