Nelu Tătaru, avertisment pentru toți: Se poate muri şi la 30-35 de ani

Ministrul Sănătății a făcut un avertisment îngrijorător despre coronavirus, în contextul în care populația României s-a relaxat mult prea devreme.

 

Și asta în contextul creșterilor alarmante care au loc în ultimele zile la numărul de cazuri noi de COVID.

 

„Suntem de două săptămâni într-o creştere a numărului de cazuri, dar putem gestiona aceste cazuri. Ar trebui totuşi ca cei care şi-au asumat aceste măsuri de relaxare, dincolo de Guvern sau Ministerul Sănătăţii, să le şi respecte. Recomand în continuare prudenţă, precauţie, reguli de igienă, distanţare fizică, purtarea măştii în spaţii închise. Avem şi azi 388 de cazuri noi, 205 cazuri în terapie intensivă. (…) Avem oraşe şi spitale unde secţiile de terapie intensivă sunt pline şi trebuie să transferăm bolnavii în altă parte. Cred că ne-am relaxat un pic cam devreme”,

a declarat Nelu Tătaru marţi, la TVR1.

 

Secții de terapie intensivă pline

 

Nelu Tătaru îi îndeamnă pe cei care nu cred în existenţa virusului să treacă prin spitalele de suport COVID-19.

 

”Vor vedea că există boala, că există forme severe şi că se poate muri şi la 30-35 de ani. Până acum patru săptămâni aveam un grad de transmitere de 0,6-0,7 şi cred că acea stare de relaxare a încurajat un moment politic. (…) Începând de la Paşti s-a înregistrat acea stare de libertate, dar cred că trecerea directă dintr-un moment medical într-un moment politic a dus la aceste informaţii false, la discreditări, la bagatelizarea unei pandemii şi la o nesocotire a întregului efort de două luni şi jumătate pe care l-a făcut acest popor”,

a mai spus Nelu Tătaru.

 

Coronavirus România

 

Până astăzi, 1 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 26.970 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.141 au fost externate.

 

Coronavirus Botoșani

 

La Botoșani au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, 9 cazuri. Numărul a ajuns la 1.020.

 

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 388 noi cazuri de îmbolnăvire, la nivel național.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store