Negațiile la cerere, un nou trend printre șomerii botoșăneni

 

Un nou trend circulă printre șomerii botoșăneni și anume cel al negațiilor la cerere. Persoanele înregistrate la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) și care nu își găsesc singure un loc de muncă primesc o repartizare din partea instituției către un post care să se potrivească cu pregătirea pe care o au. În schimb, o parte dintre aceștia se prezintă la interviuri nu pentru a impresiona angajatorul, ci pentru a solicita negații, lucru sesizat chiar și de autoritățile locale.
Fie că își doresc cu adevărat să se întoarcă în câmpul muncii, fie că doar vor să primească indemnizații de șomaj, botoșănenii se înregistrează lunar cu sutele la AJOFM. Printre beneficiile de care se  bucură persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă se numără și încercarea angajaților instituției de a le găsi un serviciu care să corespundă cu pregătirea lor profesională. De la începutul anului și până în prezent, din cei circa 11.000 de șomeri din baza de date a Agenției, aproape 4.500 s-au angajat, iar peste 1.100 s-au întors cu negații pe motivul că ”nu corespund solicitărilor postului”.
Un şomer, mai multe negaţii
La un moment dat chiar edilul Cătălin Flutur susținea că s-a ajuns să se folosească oameni din afara municipiului pentru a repara străzile din cauză că mulți s-au obișnuit cu ajutoarele sociale și și-au pierdut interesul să își caute un loc de muncă. Din fericire pentru ei, legea nu prevede o limită a numărului de negații pe care îl pot primi, așa că șomerii botoșăneni pot solicita negații la fiecare repartizare pe care o primesc de la AJOFM. Astfel se explică și numărul mai mare de negații primite, aproape 1.500, decât numărul celor care le-au prezentat, circa 1.100, ceea ce înseamnă că unii șomeri au venit cu mai mult de o negație în primele zece luni ale anului). ”În conformitate cu prevederile HG 377/18 aprilie 2002 pentru aprobarea Procedurilor privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă «persoana care nu este încadrată în muncă rămâne în evidența agenției pentru ocuparea forței de muncă» și este îndrumată să acceseze una dintre măsurile active puse la dispoziție cu scopul de a se reintegra într-un timp cât mai scurt pe piața muncii”, a declarat Gabriela Vranciuc, purtător de cuvânt AJOFM. (E.Ș.)