Axinte despre salariile profesorilor: Este o problemă destul de gravă

 

Plata drepturilor financiare pentru cadrele didactice botoşănene, aferente lunii octombrie este pusă sub semnul întrebării. Perioada de acordare a salariilor în sistemul educaţional este cuprinsă în intervalul 4 – 14 noiembrie însă conturile municipalităţii sunt aproape goale.
Autorităţile locale nu dispun la momentul actual de suma integrală care să permită plata drepturilor băneşti în rândul cadrelor didactice. Deşi s-a tot vehiculat varianta unei rectificări bugetare la nivel naţional, aceasta nu a fost concretizată şi în realitate. Potrivit conducerii Ligii Sindicatelor din Învăţământ, probleme de ordin financiar ar fi înregistrate în judeţele Botoşani, Suceava şi Sibiu. „Atât de mult aşteptata rectificare bugetară de la finele lunii octombrie nu a avut loc, deci una dintre variantele de rezolvare a căzut, asta nu înseamnă că nu s-ar putea face o rectificare acum în noiembrie, azi sau mâine. Sau s-ar putea rezolva prin alocare din fondul de rezervă a Guvernului. Este o problemă destul de gravă din punctul meu de vedere, fondul de rezervă a Guvernului a fost mai mare ca niciodată şi cred că există resurse pentru a fi rezolvată problema salariilor chiar din fondul de rezervă şi nu ar implica rectificare”, a afirmat Liviu Axinte, preşedintele LSI. Potrivit sindicaliştilor din educaţie, în cazul în care dascălii nu îşi vor primi lefurile, o eventuală întrerupere a activităţii în unităţile şcolare ar da peste cap programul şcolar cu consecinţe asupra tezelor care sunt susţinute de elevi în această perioadă şi ar putea afecta şi încheierea primului semestru. (G.E.)