Sute de copii alături de părinți sau bunici s-au bucurat în dimineața zilei de 1 iunie de facilitățile oferite de Primăria Botoșani, de Ziua Internațională a Copilului.
Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) a lăsat accesul liber la locul de joacă de lângă lac dar și la hidrobiciclete.
Liber însă cu oarecare condiții, pentru că s-a permis accesul copiilor pe serii de câte 40 pentru a nu exista pericolul producerii unor incidente nefericite.
”Am pregătit toată zona de agrement poziționată pe lacul din Parcul Mihai Eminescu în care copiii vor avea acces gratuit până la ora 20:30, ultima serie care va intra. La terenul de joacă îi vom lăsa să se dea pe toboganul gonflabil, cu trenulețul electric, în trambulinele elastice, plus celelalte facilități care sunt aici”,
Eugen Țurcanu, director DSPSA
500 de copii primesc la ieșire câte un suculeț, o bomboană și câte un balon. De asemenea, la terenul de joacă construit pe zona fostelor sere, accesul este permis pe întreaga zi.
Nerăbdători să intre cât mai repede în parc, copiii au început să strige în cor: Deschideții, deschideți, deschideți.
Au pătruns fericiți, primii 40 aflați la coadă.
”Sperăm să nu fie reproșuri și nici incidente pe seama faptului că unii dintre copii intră și alții nu, pentru că am stabilit un număr maxim pe serie pentru a evita accidentările și deteriorarea echipamentelor”,
Eugen Țurcanu, director DSPSA
Anul acesta DSPSA a achiziționat un castel gonflabil și o casetă cu trambulină elastică și totodată două mașini cu baloane din spumă.
Pe viitor, probabil pe bugetul de anul viitor, cei din Primărie promit o nouă investiție, extrem de căutată de cei mici și disponibilă doar în județul vecin.
”Ne gândim să facem un sistem de acces prin copaci gen tiroliană, cu puncte din scânduri și chestii similare din parcurile de aventură, să încercăm să valorificăm acești arbori frumoși care sunt groși și care s-ar preta pentru un traseu ușor și mediu, să nu încercăm să complică lucrurile, să fie un punct de atracție într-adevăr minunat în parcul central”,
Eugen Țurcanu, director DSPSA
Forfotă era în această dimineață și pe Pietonalul Unirii unde era în plină desfășurare un târg de jucării.