Ne pleacă și maidanezii! Câinii iau calea țărilor străine: CINE ajută bietele necuvântătoare

Unii maidanezi care sunt culeși de pe străzile Botoșaniului de salariați ai firmei de ecarisaj și aduși la padocul municipal, au ”norocul” să fie adoptați de persoane din alte țări, care vor să le ofere șansa la o viață mai bună.

 

Zilnic salariați ai firmei de ecrisaj cutreieră străzile pentru a prinde câinii fără stăpân. Sunt aduși la padoc, iar aici primesc hrană și tot ce ar mai putea avea nevoie un patruped. Prin intermediul asociațiilor non-guvernamentale, care vin în sprijinul Primăriei, unii maidanezi iau calea țărilor străine, acolo unde îi așteaptă o nouă viață și nu în ultimul rând, noii stăpâni. 

Am avut și luni în care au fost adoptați 100 de câini de către asociațiile care vin în sprijinul Primăriei și astfel putem păstra numărul câinilor în jurul valorii de 700 de capete în padocul municipal. Astfel încât să avem și locuri libere pentru câinii pe care îi capturăm în acest moment de pe străzile municipiului Botoșani să nu avem padocul la capacitate maximă și să trebuiască să recurgem la eutanasieri. Aici salut și apreciez sprijinul pe care l-a oferit Asociația ADOR”, a spus viceprimarul Cosmin Andrei. 

Potrivit viceprimarului ”acești câini au mers spre adopție pe plan internațional în proporție covărșitoare. De asemenea mai primim sprijin din partea acestei asociații cu partenerii dumnealor din Germania în ceea ce privește hrana și alte accesorii pe care le oferă pentru câinii care sunt în padocul municipalității”, a adăugat Cosmin Andrei.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44249:Câini ridicați cu Poliția din Parcul Tineretului, romii au fugit cu ei în brațe! ]]