Ne MOR copiii, Botoșani pe primul loc - CAUZELE mortalității infantile

Din ce în ce mai mulți bebeluși cu vârsta până la un an mor în Botoșani, conform statisticilor oferite de Asociația Salvați Copiii. Este un fenomen de-a dreptul îngrijorător la nivelul județului nostru dar și a întregii țări.

 

Județul Botoșani se află pe primul loc la rata mortalității în România. Nu este doar trist ci și alarmant, deoarece această statistică la nivelul țării scoate la iveală dedesubturi sumbre.

 

Suntem din ce în ce mai săraci, nu doar la nivelul populației ci și ca trai. Aceasta este una dintre principalele cauze ale deceselor în rândul celor abia născuți. Părinții nu își permit să se deplaseze cu bebelușul la spital sau să îi cumpere medicamentele prescrise de medic.

 

”În primul rând, sărăcia. Accesul la servicii primare se face deficitar, nu se face de multe ori, copiii ajung târziu la medic, ajung deja când sunt grav. De exemplu, malnutriție formă severă, anemie formă severă și atunci oricât s-ar lupta…”

Ne-a declarat Carmen Zaboloteanu, medic neonatolog

 

De asemenea, o altă cauză care duce la decesul copilului este ignoranța părinților. Mulți dintre aceștia încearcă să-l trateze acasă, iar atunci când văd că starea lui se agravează, merg la spital. De cele mai multe ori, este deja târziu.

 

Tabloul statistic al mortalității infantile plasează județul Botoșani în fruntea listei, cu o rată de 12,9 la mia de copii născuți vii, urmat îndeaproape de Călărași – 12,5 la mie, Caraș-Severin – 11,5 la mie, Sălaj – 11,3 la mie și Vrancea – 11,1 la mie.

 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL:

download from google play download from apple store