Ne mai bucurăm de vară? – CUM va fi vremea în luna septembrie

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în luna septembrie.

 

Luna septembrie se anunță extrem de călduroasă și cu furtuni de vară. De altfel, 2019 ar putea fi unul dintre cei mai fierbinți ani din istorie. Asta în condițiile în care Marea Neagră, Mediterană și Oceanul Atlantic vor avea apa mai caldă decât în trecut. De vină sunt schimbările climatice, spun specialiștii.

 

Dacă v-aţi săturat de căldură, aflaţi că vara se prelungeşte în septembrie, când temperaturile se anunţă mai mari decât media normală de toamnă şi poate chiar şi în octombrie.

 

Floriana Georgescu, director executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie: “Septembrie - depășesc 30 de grade. Precipitații luna septembrie - deficitară. Octombrie și noiembrie - același semnal, temperaturi medii mai ridicate decât normalul.”

 

Şi Marea Neagră, Marea Mediterană, dar şi Oceanul Atlantic vor fi mai calde, spun specialiştii, o veste bună pentru cei care vor să se bronzeze. Partea proastă este că în această toamnă revin furtunile de vară, îndeosebi în prima lună.

 

Floriana Georgescu: “Este adevărat. Apa Mării Mediterane, Negre, Oceanul Atlantic - mai ridicată decât normal.  Vor fi formațiuni ciclonice care aduc ploi, furtuni de vară. Ploaie cu caracter torențial. Ploi scurte. Căderi de grindină.”

 

Dar aceste precipitaţii nu vor fi suficiente, spun specialiştii, care anunţă că seceta din august se prelungeşte până toamna târziu.

 

Anul 2019 a fost încă de la începutul său foarte cald. Specialiştii au calculat că ar putea fi printre primii ani cei mai călduroşi de când se fac măsurători meteo, adică din 1880. În acest moment, cel mai călduros este 2016.

 

De vină sunt schimbările climatice, explică meteorologii, care urmăresc îngrijoraţi cum ard pădurile în Amazonia, în Siberia şi Africa Centrală, scrie Stirile Pro tv. 

 

Floriana Georgescu: “Fumul degajat care oxidează, sunt substanțe care se pot constitui în nuclee de condensare, care să schimbe regimul de temperatură în zone vaste ale continentului.” Iar asta înseamnă că apar furtuni violente, pe care în anumite cazuri meteorologii spun că nu pot să le prevadă

 

La Botoșani, temperaturile, în săptămâna 2-8 septembrie 2019, vor fi cuprinse între 25 -33 de grade.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store