Naveta elevilor nu poate fi încă decontată – CE spune ministrul Educației

Guvernul pregătește o ordonanță de Urgență pentru ca toți elevii să beneficieze de transport gratuit.

 

Naveta elevilor nu poate fi decontată deocamdată, deoarece face obiectul unei legi privind transportul nereglementat. OUG este rezolvarea acestei probleme, care poate face diferența între participarea sau neparticiparea la ore a unui elev, susține Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

 

Cîmpeanu a declarat, marți, la Antena 3, că toți elevii beneficiază de gratuitatea integrală a transportului, însă cei care fac naveta sunt, deocamdată, puși în dificultate, iar pentru ei Guvernul pregătește o Ordonanță de Urgență.

 

„Naveta face obiectul legii 226, care nu a putut fi pusă în aplicare pentru că se referă la transportul nereglementat și dacă este nereglementat este greu să îl introduci în cadrul legal (...), deci nu poate fi decontat. Avem în lucru în acest moment o OUG care să reglementeze naveta elevilor în regim de urgență pentru ca sumele care sunt deja prevăzute în bugetul Ministerului Educației”,

a spus Sorin Cîmpeanu, potrivit Mediafax.

 

În proiectul de buget, Ministerului Educației are cuprinsă suma de 100 de milioane de lei, bani ce pot fi utilizați de îndată ce bugetul va fi aprobat. 

 

„Ne dorim clarificarea acestei chestiuni pentru a nu se întârzia decontarea efectivă a navetei elevilor, pentru că este un element extrem de important. Pentru foarte mulți dintre ei această posibilitate de decontare face diferența între a putea merge la școală și a nu putea merge la școală. Sumele există în buget, gratuitatea este totală. Este vorba de o procedură care să coreleze cu legea această posibilitate de decont. Noi avem în atenție cu maximă urgență pentru a putea deconta de îndată ce legea bugetului va fi aprobată”,

a mai spus Cîmpeanu.

Dacă elevii vor primi gratuitate la transport, studenții vor doar reducere. Premierul Florin Cîțu a anunțat recent că studenții vor avea doar 50% reducere la transportul cu trenul, dând exemple din alte țări europene, care nu acordă gratuitate. 

Cîțu a venit și cu mai multe exemple în acest sens și a enumerat câteva țări din Europa și reducerile la transport pe care le oferă.

(Sursa Foto – Mediafax)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store