Nașteri cu plată la Maternitate la solicitarea pacientelor

 

Botoșănencele care se vor prezenta la Secția de Obstetrică și Ginecologie pentru a aduce pe lume un copil, fie prin naștere normală, fie prin cezariană și vor dori să nască cu medicul curant și acesta este în timpul liber, vor trebui să scoată bani din propriile buzunare.

Potrivit conducerii Spitalului Județean, decizia a fost luată în cadrul comitetului director, iar taxa pentru o naștere normală este de 600 de lei, iar pentru cezariană 800 de lei. Taxa a fost deja introdusă de la jumătatea lunii în curs. ”Nașterea la termen este considerată o urgență și este asigurată de către medicul curant în perioada programului normal de lucru. Asistența medicală preferențială în afara programului normal de lucru al medicului, asta înseamnă tura liberă, perioada cât nu lucrează se consideră asistență medicală la cererea pacientei. Ea se asigură în regim de coplată la solicitarea pacientei, pe bază de semnătură”, a declarat Ioan Asaftei, director de îngrijiri al Spitalului Județean.
Conform noului pachet de bază de servicii medicale, din luna martie 2014 nașterea va fi inclusă atât în pachetul de bază cât și în pachetul minim, dar nici un serviciu medical la cerere nu va fi inclus, fiind și cazul cezarienei. Acest tip de naștere va fi decontat dacă medicul consideră că este necesar și nu se face la cererea pacientei. (A.D.)
[[banner]]
CITEȘTE:
Restricţii cu cezariana la Maternitate - AFLĂ sfatul medicilor