Moş Crăciun traversează oraşul duminică şi împarte cadouri la copii

 

Moş Crăciun va ieşi pe străzile oraşului Botoşani pentru a împărţi daruri copiilor care au fost cuminţi în acest an. Primăria municipiului Botoşani a anunţat că duminică, 23 decembrie 2012 cel mai probabil într-o caleaşcă Moşul cel darnic va porni pe un traseu stabilit pentru a împărţi darurile.

Moş Crăciun ar urma să plece din faţa Primăriei Botoşani în jurul orei 10:30, fiind pregătite de municipalitate în jur de 1.000 de pacheţele cu fructe şi dulciuri. Traseul stabilit este următorul: Primărie - Strada Cuza Vodă - Strada Nicolae Iorga - Pod de Piatră - Strada Calea Naţională - Strada Sucevei - Bulevardul Mihai Eminescu – Patinoar - Strada Octav Onicescu - Strada Primăverii - Strada George Enescu - întoarcere la rond George Enescu - Strada Vârnav - Parcul Mihai Eminescu - Orăşelul Copiilor.
CITEŞTE:
 Moş Crăciun a venit în vizită la copiii jandarmilor – FOTOGALERIE