Momente pline de emoție pentru un arhidiacon botoșănean: Mă onorează foarte mult și mă responsabilizează deopotrivă

Născut la Dorohoi, după 14 ani în slujba Catedralei Mitropolitane din Iași, arhidiaconul a fost hirotonit preot.

 

În cea de-a IV-a Duminică din Postul Sfintelor Paști, numită și Duminica Sfântului Ioan Scărarul, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Liturghia Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Mitropolitană din Iași.

 

Această zi, cu totul deosebită pentru obștea și slujitorii Sfintei Mitropolii, va rămâne cunoscută pentru hirotonia întru preot a părintelui arhidiacon Cristian Florin Cîrlescu, cel care timp de aproape 14 ani a slujit Biserica în această primă treaptă a clerului.

 

Noul slujitor a primit Taina Preoției pe seama Parohiei ieșene Bucium.

 

 

Născut la Dorohoi, 14 ani în slujba Catedralei Sfintei Parascheva din Iași

 

Părintele arhidiacon Cristian Cîrlescu a dat citire Mărturisirii solemne publice rostite la hirotonie, iar după înconjurarea Sfintei Mese de trei ori, prin punerea mâinilor înainte de către IPS Teofan, noul preot a fost prezentat mulțimii și a primit însemnele slujirii: epitrahilul, brâul, felonul și liturghierul.

 

Părintele Cristian Florin Cîrlescu este, de duminică, preot slujitor de la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh”  din cartierul ieșean Bucium.

 

S-a născut la data de 7 aprilie 1984, în municipiul Dorohoi din județul Botoșani. A absolvit cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din orașul natal, în perioada 1999 - 2004, iar între anii 2004-2008 a urmat cursurile de licență ale Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.

 

În perioada 2013-2017, părintele Cristian a urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

 

Încă din anul 2004, noul preot a înfrumusețat slujbele săvârșite în Catedrala Mitropolitană din Iași cântând la strană, fiind totodată membru al corurilor „Altarul” și „Chivotul”. A fost hirotonit diacon în anul 2008 pe seama Catedralei Mitropolitane, iar pe 29 aprilie 2018 a primit rangul de arhidiacon. Totodată, în perioada 2010-2020 a avut și ascultarea de secretar la Reședința Mitropolitană.

 

Părintele Cristian este căsătorit cu Nicoleta și au trei copii.

 

„Numirea mea în funcția de preot slujitor la această parohie, ctitorie a domnitorului Ioan T. Calimachi, mă onorează foarte mult și mă responsabilizează deopotrivă. Nădăjduiesc totodată că voi răspunde pe deplin încrederii pe care Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit mi-a acordat-o, mulțumesc încă o dată pentru grija părintească pe care, cu multă discreție, ne-o poartă și îl rog să vegheze în continuare cu multă dragoste părintească asupra noastră, a preoților și enoriașilor din Mitropolia Moldovei”, a declarat pentru Ziarul Lumina preotul Cristian Cîrlescu.