Marţi seară, precedând manifestările dedicate Zilei Drapelului, a avut loc ceremonialul militar de coborâre de pe catarg a drapelului naţional.
Garda Drapelului a fost alcătuită din 9 militari din Garnizoana Botoșani, din care 7 au constituit garda purtătoare a drapelului, care a coborât și împăturit drapelul pe acordurile semnalului "Stingerea", interpretrat de trompetistul Robert Mironică, de la Filarmonica de Stat din Botoșani.
La ceremonie au participat subprefectul Daniela Lozneanu, comandantul Garnizoanei Botoşani, lt.col. Petrea- Cornel Titiliuc, șefii structurilor locale ale MAI, respectiv domnii cms.şef Viorel Şerbănoiu (IPJ), col. Cristian Melinte (IJJ), col.dr.ing. Mihail- Cristian Amarandei (IJSU) şi cms.şef. Robert Tăuteanu (STPF),locţiitorul comandantului garnizoanei, lt.col. Sorin-Ioan Ciobanu, precum și directorul cancelariei prefectului, Alexandra Huţu.
Astăzi, la ora 9:00, la Capela Militară, va avea loc slujba de sfinţire a drapelului ce va fi înălţat pe catarg în cadrul ceremoniei militare ce vor începe la ora 10:00.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: