Ziua Veteranilor de Război a fost marcată astăzi în municipiul reședință, la Monumentul Eroilor din cel de-al II-lea Război Mondial, aflat la intersecția străzii Cuza Vodă cu Calea Națională.
Ceremonia a avut un moment emoționant întrucât au fost prezenți și doi veterani de război. Este vorba despre Ioan Lungu și Ioan Pânzariu.
Președintele Filialei Botoșani a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, Gheorghe Jalbă, le-a înmânat celor doi botoșăneni care fac cinste județului câte o diplomă.
Cei doi veterani au primit diplomele în aplauzele oficialităților.
Gheorghe Jalbă, președinte Asociația Veteranilor de Război – Filiala Botoșani.
„Vreau să vă spun că avem onoarea ca printre noi să se afle doi veterani de război, dl Lungu Ioan, care pe data de 12 mai va împlini frumoasa vârsta de 99 de ani și dl maior (în retragere) Pânzariu Ioan, care pe 14 iulie va împlini frumoasă de 100 de ani. Cu această ocazie le înmânez o diplomă de excelență anticipat ca să spun așa”
Ulterior, președintele Asociației Veteranilor de Război a mai prezentat semnificația zilei de 29 aprilie.