Polițiștii au acționat împreună cu jandarmii și au intervenit la peste o sută de evenimente.
În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 15 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate Blocada, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la peste 126 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise, în cadrul acestora fiind aplicate 507 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 240.000 de lei.
Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 35 de permise de conducere și 18 certificate de înmatriculare.