Modern Calor, ANUNȚ pentru clienți: Compania acordă angajaților o zi liberă, așadar toate casieriile societății vor fi închise, urmând ca vineri, acestea să funcționeze cu program normal

Modern Calor anunță că joi, 20 iulie 2023, cu ocazia Zilei Energeticianului toate casieriile societății vor fi închise și își vor relua activitatea începând de vineri.

 

Într-un comunicat transmis de reprezentanții companiei se menționează că sectorul energetic a avut un an dificil, plin de provocări, iar S.C. Modern Calor S.A. reușește în continuare să aducă confortul în casele botoșănenilor și nu numai.

 

îmbunătățirea calității serviciilor pentru a asigura astfel confortul și siguranța consumatorilor, este pe primul loc în obiectivele societății, de aceea pe data de 20 iulie sunt cinstite profesiile tuturor celor care lucrează în sectorul energetic și susțin realizarea acestui obiectiv.

 

Pe 20 iulie se sărbătorește Ziua Energeticianului, iar S.C. Modern Calor S.A. acordă angajaților o zi liberă, așadar toate casieriile societății vor fi închise, urmând ca vineri, acestea să funcționeze cu program normal.

 

Biroul de Relații cu Publicul din Strada Vârnav, va fi închis în ziua de joi, urmând ca vineri, 21 iulie 2023, să funcționeze cu program normal. 

 

Sfătuim clienții să folosească opțiunile digitale de comunicare și de plată a facturii. Eventualele sesizări pot fi comunicate pe email la adresele:

- [email protected],

- [email protected],

 

Facturile pentru energia termică pot fi plătite la bănci (în funcție de programul propriu al acestora), on-line, prin accesarea site-ului www.moderncalor.ro secțiunea Clienți, PayPoint sau aplicația un-doi Centru de plăți.

 

Pentru urgențe de ordin tehnic sunt disponibile numerele de telefon: 0231.537.100 - tasta 1 sau 0231.515.959 - tasta 1. Sectoarele de producție și distribuție ale S.C. Modern Calor S.A., inclusiv formațiile de intervenție, vor funcționa cu program continuu.

 

„Le urăm pe această cale <> tuturor celor care activează în domeniul energetic și le mulțumim pentru munca lor”,

au transmis reprezentanții companiei.