Moaştele a 15 Sfinţi aduse la Biserica „Izvorul Tămăduirii”

 

Credincioşii botoşăneni vor avea ocazia ca, pe data de 8 aprilie 2010, cu prilejul Hramului Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din Parcul Tineretului să se poată închina la racla cu cele 15 moaşte a unor sfinţi care va fi adusă de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Este vorba despre moaştele Sf. Apostol Filip, Sf. Apostol Vîrnava, Sf. Apostol Vartolomeu, Sf. Ierarh Dionisie Areopagitul, Sf. Sfinţit Mucenic Haralambie, Sf. Ierarh Grigore Teologul, Sf. Sfinţit Mucenic Modest, Sf. Mare Mucenic Pantelimon, Sf. Ioan cel Milostiv, Sf. Mucenic Mina, Sf. Mucenic Elefterie, Sf. Mucenic Artemie, Sf. Muceniţă Varvara, Sf. Ierarh Epifanie şi Sf. Mucenic Ermoghen. Cu binecuvîntarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Teofan, avem bucuria să ne închinăm săptămîna viitoare cu ocazia praznicului tămăduirii începînd cu data de 8 aprilie, deci joi, de la orele 16:30. Vom aduce Sfintele Moaşte, care vor pleca pe data de 12 aprilie la orele 9:00 dimineaţa”, a afirmat Ioan Alupoaie, preot paroh.
Lăcaşul sfînt este de altfel cel care a ars pe data de 1 aprilie 2008. După doi ani de zile de zbucium, părintele Ioan Alupoaie a reuşit să ridice o nouă Biserică în locul celei de lemn care a ars în care poate ţine slujbele pentru credincioşi. Cu toate că biserica nu este finalizată, părintele este bucuros că poate ţine slujbele în interiorul lăcaşului sfînt şi recunoaşte că mai are cale lungă de bătut pînă la terminarea acestuia. „Mulţumim lui Dumnezeu pentru că noi oamenii nu putem programa cît putem construi, dar am avut binecuvîntare, că au mers lucrările foarte bine şi acum am ridicat biserica, lucrăm la acoperiş, unde vom pune doar o folie, nu avem încă tabla, sunt foarte multe lucruri făcte la biserică fiindcă trebuie să tencuim în exterior, avem de pregătit pentru pictura înăuntru tot, avem nevoie de mobilier bisericesc, strană, catapeteasmă, iconostas, scaune arhiereşti şi multe care sunt necesare bisericii”, a mai spus Ioan Alupoaie. Cei care au dat foc bisericii au fost persoane ale străzii care au incendiat lăcaşul sfînt cu scopul de a fura bin bunurile acestuia. Nici pînă în ziua de astăzi nimeni nu a plătit pentru incendierea Bisericii Izvorul Tămăduirii.