Un botoşănean a fost găsit în stare gravă, întins în mijlocul unui drum din judeţ.
S-a întâmplat marţi seară, pe raza localităţii Ionăşeni din comuna Vârfu Câmpului. Martorii au sunat de urgenţă la 112 întrucât bărbatul se afla într-o stare extrem de gravă. Un echipaj de la Ambulanţă a sosit la faţa locului şi a transportat victima la Spitalul Judeţean Mavromati. Din păcate, bărbatul a murit la scurt timp după operaţia la care a fost supus.
Nu se ştie exact cum a ajuns botoşăneanul în mijlocul drumului şi nici dacă a fost victima unui accident rutier. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.
Bărbatul decedat avea 57 de ani şi era din Ionăşeni.
Click AICI şi vezi VIDEO