Un bărbat și-a pierdut astăzi viața, după ce gerul de afară i-a fost fatal.
Un bărbat, colonel în rezervă, și-a pierdut viața, după ce a căzut în curtea mamei sale. Din cauza loviturii puternice bărbatul nu a reușit să se mai ridice și a stat nemișcat toată noaptea, iar gerul năpraznic de afară i-a fost fatal.
În această dimineață, un consătean l-a găsit pe Dumitru Comișescu, în vârstă de 65 de ani, căzut în pragul casei părintești din comuna Deleni, Iași. Din păcate, medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic și au constatat decesul. Cazul este în atenția polițiști care au deschis dosar penal pentru moarte suspectă și fac cercetări.
Sătenii au povestit că ieri, bărbatul a fost în vizită la niște rude din localitate apoi la o crâșmă din sat unde ar fi consumat băuturi alcoolice.
“A băut în crâșmă până mai târziu. A căzut dar nimeni nu l-a văzut să-i dea o mână de ajutor. Păcat de el. Era un om gospodar, la locul lui și nici nu era așa mare cunosumator de alcool. Dar știți cum este! Anturajul!”, povestește un consătean.
(Sursa: Evz)