Tremură 55 de directori botoşăneni? Preşedintele Iohannis verifică numirea directorilor de şcoli fără concurs

Administraţia Prezidenţială a solicitat ministrului Educaţiei, Pavel Năstase, situaţia directorilor unităţilor de învăţământ numiţi prin derogare, a precizat consilierul de stat Ligia Deca, menţionând că o derogare generală este inoportună.

 

"Ne dorim ca orice excepţie făcută de la regulile de concurs, stabilite prin metodologie, să fie o chestiune excepţională şi nu o regulă care să se aplice indiferent dacă avem sau nu alţi candidaţi. Cred că aşa cum ne dorim cu toţii ca persoanele care ne tratează, dacă sunt medici, să fie unele cu o diplomă valabilă, aşa ar fi normal ca cei care se îngrijesc de şcolile în care învaţă copiii noştri să fie calificaţi pentru post”,


Ligia Deca, consilier prezidenţial.


Aceasta a acceptat că pot exista cazuri speciale, care însă trebuie tratate ca atare, adică să existe o motivaţie coerentă şi cineva să-şi asume răspunderea pentru astfel de derogări, care trebuie să fie punctuale, ori Ministerul Educaţiei a creat cadrul pentru o derogare generală.


"Sperăm ca cei care vor fi puşi în funcţie să fie numai pe termen redus şi numai în cazul în care efectiv nu se poate altfel. În niciun caz nu dorim să fie dat un semnal în sistem că şi dacă ignori un concurs care îşi doreşte tocmai profesionalizarea managementului şcolar poţi reveni ca director",


Ligia Deca, consilier prezidenţial.


Ea a precizat că a avut o discuţie cu ministrul Educaţiei şi că urmează ca Administraţia Prezidenţială să primească această situaţie.


La Botoşani, 55 de directori şi directori adjuncţi de şcoli au fost numiţi fără să fi promovat concursul.


MAI MULTE DESPRE ACEST SUBIECT: