În comunicatul trimis vineri de DNA se arată că Victor Ponta l-a desemnat pe Dan Șova în mai multe funcții ministeriale în condițiile în care a beneficiat în trecut de foloase din partea acestuia din urmă, constând în sume de bani (în total aprox. 250.000 lei) și dreptul de folosința gratuită a unui autoturism.
Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada noiembrie 2008 - iunie 2009, Victor Ponta a beneficiat în mod gratuit de dreptul de folosință al autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10, achiziționat de SCA „Șova și Asociații” în sistem de leasing financiar de la Romstal Leasing (rate în valoare de aprox. 6.000 lei/lună), iar ulterior, în luna iunie 2009, de sumele de bani reprezentând avansul și alte cheltuieli aferente contractului de leasing în momentul preluării acestuia de către Victor Ponta, în total suma de 79.641,11 lei.
Ceea ce DNA nu mai precizează în comunicat este că respectivul automobil ar fi ajuns la secretarul general al PSD, Andrei Dolineaschi. În iunie 2012 În iunie 2012 Botoșăneanul a scris că Victor Ponta i-a cedat deputatului PSD Andrei Dolineaschi autoturismul Mitsubishi deţinut în leasing.
Precedenta declaraţie, completată în luna martie, indica faptul că Ponta deţine, alături de alte proprietăţi, şi un autoturism marca Mitsubishi Lancer, fabricat în 2008 şi achiziţionat în leasing. Noua declaraţie releva că, la 17 mai, automobilul a fost înstrăinat de actualul premier către Andrei Dolineaschi, deputat PSD de Botoşani şi secretar executiv al partidului, prin cesiune de leasing plus o sumă de 18.000 euro.
Ulterior, Kamikaze a scris un articol în care susținea că Victor Ponta a vândut președinția PSD Botoșani prin intermediul respectivului automobil.
CLICK ȘI VEZI DECLARAȚIA DE AVERE A LUI PONTA ÎN CARE FACE REFERIRE LA MITSUBISHI