Miştouri liberale : Delibaş “azi e liberal, mâine e PDL-ist, poimâine e sclavagist”

 

Ploaia de controale abătute asupra şefului Direcţiei pentru Agricultură Judeţene (DAJ) nu a trecut neobservată printre liberalii botoşăneni, cei care l-au susţinut în legislatura precedentă pe Cristian Delibaş pentru a ocupa funcţia actuală.
Aceştia cred că directorul este supus unor presiuni politice date fiind orginale sale politice, deşi nici pentru ei nu mai este foarte clar dacă el mai e sau nu membru PNL. “Nu-i liberal, hai să fim realişti. Delibaş azi e liberal, mâine e PDL-ist, poimâine e… cum îl pui aşa stă. Nu-i liberal, dar e vopsit liberal şi pentru asta e ameninţat, în fiecare zi e chemat la raport, vine corpul de control, vai de mine, e speriat că i se întâmplă nu ştiu ce. Nu mai ştie ce să facă, e speriat”, a afirmat Florin Ţurcanu, preşedintele PNL Botoşani. Luarea sa de poziţie a fost acompaniată vineri, în cadrul unei conferinţe, de completări ale colegilor Gheorghe Sorescu şi Cătălina Lupaşcu. Printre altele, aceştia au menţionat că “nu ştie ce să mai facă, şi-a pus şi programul de guvernare pe perete”, “azi e liberal, mâine e PDL-ist, poimâine e sclavagist” şi i-au recomandat să cumpere nişte tablouri cu ministrul Dezvoltării Elena Udrea, poate că în aşa fel va mai scăpa de stres şi controale.
De cealaltă parte, directorul DAJ susţine că nu a făcut şi nici nu va face vreodată politică la serviciu. "Eu am pus în aplicare politica agricolă a României la nivelul judeţului şi cred că nu am făcut diferenţe între agricultori în funcţie de culoarea politică, eu am mers pe culoarea agriculturii", ne-a declarat Cristian Delibaş.