Mișmașuri CJ – Nova Apaserv: Directorii de la Apă au cerut majorare „semi-secretă” pentru populație

Un proiect lăsat ultimul pe ordinea de zi a ședinței ordinare de Consiliu Județean a spiritele în ședință și i-a făcut chiar și pe PSD-iști să se certe între ei.

 

Șefii de la societatea Nova Apaserv care se află în centrul unui scandal privitor la salariile imense pe care le iau lunar, în comparație cu muncitorii care intervin la avarii, au încercat o majorare a tarifului la serviciile de apă și canalizare prestate populației.

 

În ședință a fost inclus un proiect de hotărâre prin care să se mandateze un reprezent al CJ pentru Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) care să aprobe majorarea.

 

Consilierul județean Radu Anton a intervenit și a povestit modul cum s-a inclus acest proiect în ordinea de zi și faptul că a fost ținut secret, până la ora ședinței, nefiind publicat pe site, așa cum se întâmplă cu toate celelalte.

 

”Aceste două proiecte de hotărâre au fost puse pe masa consilierilor acum, în timpul ședinței. Aseară am fost sunat cu nevoia de a fi avizate în comisia de administrație publică și juridică. Am întrebat dacă documentele sunt puse pe site sau vor fi trimise, mi s-a spus că nu. Am insistat ca un exemplar din document să fie lăsat la ușa de intrare în CJ ca el să fie studiat. Unele proiecte de hotărâre chiar necesită documentare și studiere”,

Radu Anton, consilier județean PNL

 

Mai mult, în raportul de specialitate în care se explică criteriile prin care s-a cerut această majorare Radu Anton a remarcat un număr numeros de cifredin care însă nu rezultă și o analiză privitoare la impactul asupra populației sau concret, cantitatea de apă consumată de cetățeni și cea a instituțiilor sau agenților economici.

 

Salariile de la Nova Apaserv au o pondere de 60% din prețul la apă.

 

În replică, aflat în sală, directorul de la Nova Apaserv, Albert Tănasă a explicat pe un ton extrem de ridicat că această majorare a fost avizată de ANRSC și este de doar 5,4%, adică 0,15 lei. Este necesară pentru acoperirea creșterilor salariale pentru muncitori, cerute de sindicate dar și de scumpiri la energia electrică sau gaze naturale.

 

”Salariul nu a mai fost majorat din 2015, iar la nivelul societăţii există un conflict de muncă deschis. Am notificare de la sindicat privind declanşarea unei greve de avertisment în cursul săptămânii viitoare. Se solicită o majorare salarială cu 10% şi acordarea unor tichete de masă în valoare nominală de 10 lei. În creşterea tarifelor cu 5,4%, doar 3% reprezintă necesarul pentru majorarea salariilor, restul sunt pentru acoperirea majorării tarifelor la electricitate şi gaze. Majorarea tarifelor a fost aprobată de ANRE, instituţie ce a verificat aceste calcule”,

Albert Tănase, director Nova Apaserv

 

Deși în ultimii ani de zile, societatea a fost pe profit, Albert Tănasă a declarat că nu poate utiliza acești bani pentru salarii.

 

Doar directorii primesc o cotă din profit, evident.

Proiectul a fost respins, fiind și patru consilieri PSD care au refuzat să voteze și s-au abținut.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store