Minodora Vasiliu și pericolul ce pândește Botoșaniul: Suntem în alertă maximă

Județul Botoșani rămâne în continuare în alertă în ceea ce privește pesta porcină africană.

 

Anunțul a fost făcut de către directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Minodora Vasiliu.

 

„Obligatoriu rămân aceleași măsuri. Suntem în alertă maximă pentru că lucrurile nu s-au definitivat încă. Dar noi spunem astăzi, la momentul interviului, că suntem indemni de pestă porcină africană, noi Botoșani. Mâine vom vedea ce va fi”,

Minodora Vasiliu, director DSVSA

 

Potrivit directorului DSVSA se mențin aceleași măsuri precum în anii precedenți.

 

„Măsurile sunt aceleași de vreo trei ani de zile la nivelul județului Botoșani. Și vorbim de informare permanentă a tuturor proprietarilor de exploatații non-profesionale și profesionale. Rămâne interzis transportul și comercializarea produselor de carne și preparate din carne de porc și Ucraina și Republica Moldova pentru că acolo încă sunt focare. Rămâne permanența care se află la nivelul celor două puncte de trecere de frontieră Stânca Costești și Rădăuți Prut cu medicii DSVSA din cadrul DSVSA Botoșani”,

Minodora Vasiliu, director DSVSA

 

Șefa DSVSA a făcut un apel la botoșăneni și anume să nu consume și să aducă carne de porc și produse din carne de porc din zone afectate de pestă porcină africană.

 

 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store