Ministrul Valerian Vreme: Sprijin Dorohoiul la nivel de sfaturi

 

Valerian Vreme, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, născut în municipiul nostru, a fost sâmbătă la Dorohoi într-o vizită pe care oficialul a caracterizat-o, drept „o întâlnire politică”. Ministrul a fost aşteptat la sediul PD-L de membri de partid, consilieri locali ai partidului şi conducerea filialei în frunte cu medicul Valerian Andrieş. La finalul întâlnirii cu cei din organizaţia din Dorohoi a PD-L, ministrul a avut o întâlnire şi cu reprezentanţii presei, scrie Realitatea Dorohoiană.
"A fost o întâlnire politică"
Oficialul guvernamental a ajuns în municipiu în jurul orei 10, cu aproximativ o oră întârziere faţă de cât anunţase iniţial. La sediul PD-L, Valerian Vreme a fost aşteptat de aproximativ 20 de persoane, majoritatea din conducerea locală a partidului, în frunte cu medicul Valerian Andrieş, preşedintele organizaţiei Dorohoi a PD-L şi Rodica Huţuleac, coordonatorul Colegiului Dorohoi a partidului. Întâlnirea cu conducerea locală a partidului a durat aproximativ un sfert de oră timp în care, potrivit ministrului, s-au purtat discuţii pe mai multe teme. „A fost o întâlnire politică cu conducerea PD-L din Dorohoi. Mai exact, am făcut o prezentare a situaţiei politice dar şi economice la nivel central. Am avut o comunicare cu membrii biroului, cu toţi cei prezenţi. A fost un prim contact, le-am transmis şi numărul meu de telefon şi întreaga mea disponibilitate” a declarat ministrul Valerian Vreme la finalul discuţiilor cu reprezentanţii PD-L din Dorohoi.
"Sprijin Dorohoiul la nivel de sfaturi"
În cadrul întâlnirii a fost abordată şi problema programului „e-sănătate”, de informatizare a spitalelor, pentru care conducerea unităţii medicale din Dorohoi a depus documentaţia pentru obţinerea celor 400.000 de euro. Întrebat de ziarişti, dacă, din poziţia sa de ministru dar şi de dorohoian, ar putea susţine „mai activ” proiectul depus de spitalul dorohoian, ministrul a răspuns că, „sprijin Dorohoiul la nivel de sfaturi dar în schimb, calitatea de ministru va trebui să mă ţină departe de absolut orice influenţă”.
El a ţinut să precizeze că la nivel naţional au fost depuse 181 de cereri de finanţare pentru informatizarea tot atâtor spitale, în timp de suma de 15 milioane de euro alocată acestui program, ajung doar pentru 40 de spitale. Ministrul a mai spus că până la sfârşitul acestui an va semna toate contractele declarate eligibile iar în anul 2012 proiectele vor fi implemetate.