Ministrul care-a venit la Botoșani și a dezvăluit adevărul ascuns de politicieni: Peste jumătate din botoșăneni, trai ca în Evul Mediu– VIDEO

Pe scena din Casa de Cultură a Sindicatelor, într-un frig care a ținut toată suflarea încordată, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a petrecut două ore pentru a le explica celor prezenți viitoarele programe de finanțare și tipurile de investiții care pot fi dezvoltate.

 

Botoșani, județul săracilor și în mod oficial

 

 

Cseke Attila se regăsește printre miniștrii care preferă discursul tehnic și punctual, rostit corect gramatical.

 

După ce a parcurs toate detaliile privitoare la Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin care sunt puse la dispoziția unităților administrativ-teritoriale și consiliilor județene sume consistente, ministrul a trecut la o axă guvernamentală.

 

Fostul PNDL (Program Național de Dezvoltare Locală), transformat de guvernarea liberală în „Anghel Saligny”. Sesiunea de depunere de proiecte din partea primăriilor a fost parcursă deja, cu un important învățământ tras și anume digitalizarea procedurii. Deși a existat posibilitatea depunerii cererilor de finanțare și în stil tradițional (pe hârtie), toate solicitările, adică în jur de 7.500, au fost transmise online.

 

„Acesta, să știți, este un învățământ uriaș. Dacă faci o chestiune simplă, bine structurată, în care toată lumea înțelege despre ce este vorba, nu trebuie să pui niciun primar pe drumuri să vină la București sau oriunde altundeva în țară. Ideea este să simplificăm lucrurile și să oferim acces pentru toată lumea la fel”,

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării

 

Partea de eligibilitate se dorește a fi închisă în luna februarie, când se va cunoaște lista proiectelor care vor fi finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) prin programul „Anghel Saligny”.

 

Jumătate din populația județului a rămas în Evul Mediu 

 

Ministrul a precizat că vor avea prioritate proiectele depuse de județele subdezvoltate. Cum și este și Botoșani.

 

„Față de PNDL vrem să folosim niște criterii specifice pentru că sunt totuși niște diferențe, inclusiv legate de județ. Și pot să vă dau câteva cifre. În județul Botoșani populația care nu este deservită de apă și canal e 65%. Lungimea drumurilor județene și comunale nemodernizate (astea sunt toate statistici oficiale ale statului, valabile, care există pentru toate județele țării), e 74%. Unități administrativ teritoriale fără acces la distribuția de gaze, 90%. Eu aceste cifre vreau să le folosesc în momentul în care vreau să prioritizez. Pentru că în județul Mureș, de exemplu, 80% din primării sunt racordate la gaz, pentru că așa s-a întâmplat”,

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării

 

Programul „Anghel Saligny” este unul, spune ministrul, bazat pe o serie de criterii și principii sănătoase care asigură dezvoltarea teritoriului țării. MDLPA a stabilit o serie de sume minime garantate pentru toate tipurile de unități administrativ teritoriale, după cum urmează:

 

  • Comune: 4 milioane lei minim
  • Orașe: 7 milioane ei minim
  • Municipii: 10 milioane lei minim
  • Municipii reședință: 43 milioane lei minim
  • Consilii județene: 140 milioane lei minim

 

Programul va pune accent pe susținerea financiară a comunităților locale pentru a se dezvolta, în special cele aflate în zone defavorizate. Iar prioritatea a fost stabilită astfel:

 

  • Proiecte de apă și canalizare
  • Proiecte pentru reabilitări de drumuri
  • Proiecte pentru rețea de gaze

 

În timp ce alte județe trec la un alt nivel din punctul de vedere al serviciilor urbane oferite populației, specifice orașelor dezvoltate, cu pasarele, metrouri sau bănci smart, la Botoșani (încă) se lucrează la rețeaua de drumuri care este precară, la modernizarea clădirilor degradate folosite drept sedii de instituții sau oferire de servicii de utilitate publică la un nivel decent.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store