Milioane de euro cheltuiți în pandemie, RECUPERAȚI de Consiliul Județean și Spitalul Mavromati

4,5 milioane de euro cheltuiți pentru combaterea pandemiei, recuperați de Consiliul Județean Botoșani și Spitalul Județean de Urgență Mavromati.

 

Printr-un prim proiect, Consiliul Județean Botoșani a recuperat cheltuielilor cu investițiile în instalațiile de oxigen și cele electrice de la Secția de Infecțioase și care s-au ridicat la peste două milioane de lei.

 

Cel de-al doilea proiect a vizat recuperarea din fonduri europene a aproximativ 19,4 milioane de lei alocați pentru combaterea pandemiei de către Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” și Consiliul Județean.

 

Acest proiect are două componente:

 

-prima vizează recuperarea cheltuielilor cu echipamentele achiziționate pentru a face față pandemiei, care reprezintă aproximativ o treime din sumă. Din acești bani, 3,85 milioane de lei revin în contul cheltuielilor făcute de Consiliul Județean. Din acești bani au fost achiziționate în 2020 aparate de ventilație mecanică folosite în cazul bolnavilor Covid, în valoare de aproximativ 2,3 milioane de lei, hote microbiologice pentru laboratoare, aparate de purificat aerul, electrocardiograf portabil, monitoare funcții vitale, injectomate, kituri pentru videolaringoscop, consumabile, materiale sanitare și echipamente de protecție, precum măști, mănuși, halate sau dezinfectanți.

 

-a doua componentă presupune achiziții de sute de echipamente medicale  pentru toate secțiile, în valoare de aproximativ 13 milioane de lei (2,6 milioane de euro), pentru combaterea efectelor pandemiei. Unele dintre aceste materiale au fost deja achiziționate și livrate, în timp ce altele sunt în diferite stadii ale procedurii de achiziție.